Zilele Județului Dâmbovița continuă vineri, 2 iunie, cu noi manifestări, evenimente, surprize și concertul de seară.
1 iunie a fost o zi plină, iar multe dintre manifestări au fost dedicate copiilor, de ziua lor.
Astfel, pentru a sprijini și a încuraja talentul lor artistic, în cadrul manifestărilor dedicate sărbătorii Zilelor Județului Dâmbovița, elevii Școlii Populare de Artă „Octav Enigărescu”, din cadrul Centrului Județean de Cultură, au susținut un spectacol plin de emoție: Gala elevilor Școlii Populare de Artă.
De-a lungul anilor, instituția a participat prin elevii săi și prin cadrele didactice la numeroase concursuri, festivaluri, concerte, expoziții și turnee în țară și străinătate, obținând distincții, premii și aprecieri ale presei locale și naționale.
Aplauzele celor prezenți au fost primite cu bucurie și emoție de către cursanți.
Iar lucrurile nu se opresc aici.
După două zile pline de veselie și culoare, programul propus de organizatorul evenimentelor, Consiliul Județean Dâmbovița, este:
Ora 11 – Maratonul tinerilor scriitori – Filiala pentru copii a Bibliotecii Județene
Ora 12 – Meciul de deschidere a Turneului de baschet 3×3 „Iubim Dâmbovița” – Piața Tricolorului Târgoviște
Ora 13 – Finalele Campionatului de tenis cu piciorul – Complexul Turistic de Natație
Ora 14.30 – Vernisaj al elevilor Școlii Populare de Artă „Octav Enigărescu” – Framing Art Târgoviște
Ora 15 – Redeschiderea Muzeului Scriitorilor din Târgoviște
Ora 20 – Concert Fuego și Orchestra Populară Chindia – Curtea Domnească
Ora 22 – Afterparty, muzică ușoară – Zona Food Court – Curtea Domnească