Un seminar diferit pentru studenții de la facultatea de drept

Astăzi, 23 martie, pentru a marca 200 de ani de atestare documentară a Poliției Române, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, alături de voluntarii de la ”Salvați Copiii”, au organizat o întâlnire informativ-preventivă la care au participat studenții de la Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității Valahia.

În prima parte a activității, au fost dezbătute teme referitoare la discriminare, iar specialiști de la Serviciul Județean Anticorupție Dâmboviţa au prezentat informații cu privire la  infracțiunile de corupție.

Punctul culminant al întâlnirii a fost marcat de reproducerea câmpului infracțional pentru o faptă de tâlhărie și efectuarea cercetării la fața locului de către un tehincian criminalist cu ajutorul studenților, aceștia putând să își folosească cunoștințele acumulate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *