Alături colegii mei social-democrați din Titu, am dat astăzi startul campaniei de strângere a semnăturilor pentru premierul Marcel Ciolacu – candidatul PSD pentru funcția de președinte al României.
După 20 de ani de experimente eșuate, cu președinți care nu au făcut decât să răspândească discordie și haos de la cea mai înaltă tribună a statului român, după 4 mandate acordate candidaților ‘dreptei’, a sosit timpul să ne alegem un președinte conciliant.
Premierul Marcel Ciolacu a dovedit în ultimii ani responsabilitate și echilibru, atât din postura de lider al celui mai mare partid din România, cât mai ales din cea de prim-ministru al Guvernului.
Datorită politicilor adoptate de la nivel guvernamental în sprijinul românilor, avem o situație stabilă la nivel macroeconomic și perspectiva unei creșteri economice în topul statelor membre ale Uniunii Europene pentru următorii ani. Una dintre măsurile care ne vizează în mod direct este lărgirea la 4 benzi a drumului național Bâldana-Titu, asemenea multor șantiere de infrastructură aflate în lucru în acest moment în toată țara, care va da un nou suflu economiei locale. Toate aceste investiții ne interesează și ne oferă o șansă în plus la o viață mai bună. Toate aceste investiții au fost girate de guvernele social-democrate, iar pentru asta ne dorim să punem împreună în fruntea statului un președinte activ, un lider vizionar.
Așadar, lansez un apel către dumneavoastră, locuitorii orașului Titu și ai întregului județ Dâmbovița, să ne dați concursul în această perioadă pentru a ne împlini împreună destinul, pentru a ieși de sub zodia eșecului și a alege un președinte al tuturor românilor!
Ne vedem la corturile de campanie, să semnați listele de susținere pentru MARCEL CIOLACU PREȘEDINTE – CALEA SIGURĂ PENTRU ROMÂNIA!