Laurențiu Costache, primarul ales al orașului Titu a fost prezent la festivitatea de sfârşit de an școlar.

Astăzi, la invitația dlui director al Școlii Gimnaziale „Pictor Nicolae Grigorescu”, dl Marcel Dantis , alături de viceprimarul în funcție al orasului Titu, dna Gabriela Chițu , cât si de alte personalități marcante ale educației și culturii din orasul nostru, am participat la festivitatea de închidere a anului școlar 2023-2024.

A fost și este o onoare, întotdeauna, să particip la activități care țin de viitorul orașului nostru, mă bucur și vă sunt recunoscător pentru șansa pe care mi-ați acordat-o, de a mă putea implica, în viitorul apropiat, într-un mod cât mai activ în dezvoltarea orașului și implicit în asigurarea unui învățământ de calitate pentru copiii orașului nostru.

Mulțumim cadrelor didactice și întreg personalului implicat în actul educational din orașul nostru si felicitări tuturor, copiiilor, profesorilor și în mod special părinților, pentru munca depusă și pentru performanțele realizate!

Datoria autorităților este să asigure tot suportul necesar pentru un învățământ performant, iar datoria noastră, a tuturor, este să ne educăm copiii într-un mod cât mai corect și să-i pregătim pentru lunga și frumoasa călătorie numită „viață „, deoarece, întotdeauna, „educația, este ceea ce supraviețuiește după ce tot ce a fost învățat a fost uitat”.

Vacanță plăcută tuturor!

Laurentiu Costache 

Noul primar al orașului va prelua oficial conducerea Primăriei Titu la finalul lunii septembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *