Ziua Europei, sarbatorită la Titu!(Video)

Ziua Europei, sărbătorită la Titu! În fiecare an, la 9 mai se sărbătorește Ziua Europei, o zi ce sărbătoreşte pacea şi unitatea în Europa.

Această zi mai are însă două semnificații: marchează şi Ziua Independenţei României și Ziua Victoriei – sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

Cu această ocazie, Biblioteca Orășenească Titu – punct de informare europeană în parteneriat cu Școala Gimnazială „Pictor Nicolae Grigorescu” Titu – punct de informare europeană și Casa de Cultură Titu au organizat evenimentul cu tema: „Călătorie prin Europa”, unde elevii claselor primare, coordonați de doamnele învățătoare au amenajat standuri cu materiale informative despre cultura, tradițiile,obiceiurile și arta culinară a țărilor membre ale Uniunii Europene; eveniment desfășurat cu sprijinul Centrului Europe Direct Târgoviște.

În deschiderea activității s-a intonat imnul Uniunii Europene, urmat de alocuțiuni aduse din partea domnului prof. Marcel Danțiș – director al Școlii Gimnaziale „Pictor Nicolae Grigorescu ” și doamna Nicoleta Liliana Grigorescu – bibliotecar responsabil al Bibliotecii Orășenești Titu.

Evenimentul s-a finalizat cu un marș de prezentare a steagurilor țărilor membre ale Uniunii Europene. Din comisia de jurizare au făcut parte: domnul director Marcel Danțiș, doamna director adj. Cornelia Mărculescu, doamna consilier educativ Cristina Ivănoiu , domnul Mihai Florescu șef Serviciu Cultură – Sport și doamnele referent cultural – Irinel Dincă și Gheorghița Sandu.

La mulți ani , EUROPA!La mulți ani, ROMÂNIA!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *