Comemorarea eroilor Revoluţiei din Decembrie, 1989
Astăzi, 22 decembrie 2022, Primăria Orașului Titu, reprezentată prin doamna viceprimar – Gabriela Chițu, domnul administrator public – Sandu Marius Adrian, cărora li s-au alăturat cadre militare rezerviste ale Regimentului 64 Parașutiști prezente în evenimentele din 22 decembrie 1989, agenți și ofițeri ai Poliției Române – oraș Titu, cadre militare ale Forțelor Aeriene – Unitatea Militară 01922 Boteni, sobor de preoți, consilieri locali, cadre didactice, cetățeni ai comunității și reprezentanți ai partidelor politice, au comemorat 33 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989.
Activitatea a debutat cu Imnul de Stat al României , urmat de Slujba de pomenire a eroilor Revoluției din decembrie 1989 , săvârșită de un sobor de preoți ai parohiilor orașului Titu, coordonat de preotul Gabriel Voicilă – protopop al Protoeriei Titu.
Au fost aduse alocuțiuni din partea domnului profesor Vlădescu Nicolae care a vorbit despre evenimentele revoluției petrecute între 16 – 22 decembrie 1989, evenimente care au dus la înlocuirea totalitarismului cu libertatea , activitatea finalizându-se cu depuneri de coroane de flori în cinstea eroilor Revoluției Decembriste din 1989.