În cursul nopții de 28 spre 29 septembrie a.c., în intervalul orar 22:00-04:00, polițiștii de la rutieră și ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au organizat o razie pe raza întregului județ, pentru depistarea și sancționarea abaterilor comise de participanții la traficul rutier, precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță în trafic.
În urma activităților din teren, polițiștii au constatat 3 infracțiuni și au aplicat 249 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 54.955 de lei.
Din totalul amenzilor, 20 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 25 pentru neportul centurii de siguranță, 13 pentru abaterile comise de bicicliști și 115 pentru alte sancțiuni prevăzute de O.U.G 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Alte 60 de sancțiuni au fost aplicate la Legea 61/1991 și 11 la Legea nr. 55/2020.
Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 7 de permise de conducere, dintre care 4 pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, 1 pentru depășire neregulamentară și 1 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.