Două persoane (femeie și bărbat) au fost rănite, dintre care una a rămas încarcerată, după ce două autoturisme s-au ciocnit violent. În urma intervenției rapide a pompierilor militari din cadrul Detașamentului Găești, femeia a fost scoasă din mașină.
Amândouă persoanele au primit ajutor medical din partea echipajului medical de ambulanță SAJ Dâmbovița, ajuns la fața locului. Atât, femeia, cât și bărbatul vor fi transportați la spital pentru îngrijiri și investigații medicale.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele violentului accident rutier.