Dragi dâmbovițeni,
Suntem din nou în preajma alegerilor locale.
Au trecut patru ani de mandat, patru ani în care singurul nostru scop a fost bunăstarea comunităților locale şi atingerea dezideratelor propuse. Patru ani în care am fost alături de dumneavoastră, și la bine și la rău. Nu a fost ușor să materializăm proiectele propuse, a fost vorba de o luptă continuă, de implicare, de efort și devotament pentru comunitate.
Dovadă clară stau proiectele socio-edilitare materializate în toate localitățile conduse de aleșii PSD. Ele reprezintă postamentul solid al unei vieți civilizate, al apropierii de Europa, al clădirii unui viitor sigur și prosper pentru copiii noștri.
Avem conturate rețele de apă și canalizare, gaze naturale, drumuri, școli, grădinițe, centre pentru îngrijirea bătrânilor, cămine culturale, locuri de joacă pentru copii și baze sportive. Aleșii social-democraţi nu au precupețit niciun efort pentru a duce la capăt aceste obiective care ne situează acum în rândul localităților europene, unde viața se desfășoară în parametrii normalității.
Noi, reprezentanții Partidului Social Democrat, am dovedit că receptăm rapid mesajele dumneavoastră, că suntem conectați la nevoile reale ale acestui județ și acționăm în consecință, așa cum am făcut-o întotdeauna. Am fost și suntem oamenii faptelor. Dovadă în acest sens nu stau tonurile din discursuri demagogice etalate de alte partide, ci investițiile care se regăsesc pe tot cuprinsul județului, dar și proiectele care așteaptă să fie implementate.
Acum este momentul să fiți din nou alături de noi, să ne sprijiniți în demersul nostru politic de a continua împreună, de a termina ceea ce am început, de a reanima total județul Dâmbovița și de a-l transforma într-un adevărat teritoriu al prosperității.
Echipa #PSD #Dâmbovița este una tânără, fermă, decisă, implicată și devotată cetățenilor județului Dâmbovița. Suntem hotărâţi ca, în demersul nostru, să dăm dovadă, ca şi până acum, de echilibru, bune intenții, spirit de conlucrare și de unitate.
Rostul nostru este acela de a semăna speranțe, încredere și de a clădi armonios, util şi judicios prezentul, dar mai ales de a asigura un viitor prosper pentru dâmboviţeni.
#UnitipentruDambovitasursa: Facebook Corneliu Stefan