Primul mesaj RO-ALERT a fost dat la ora 10,52 şi avertiza cu privire la prezenţa leului în cartierul Priseaca, iar al doilea mesaj a fost dat la 11,34 şi anunţa prezenţa leului în zona Romlux, în apropiere de prima locaţie.
Grădina Zoo Târgovişte anunţă că leii pe care îi are sunt în cuşti.
„Leii pe care noi îi avem sunt în maximă siguranţă, avem două perechi de lei. Nu a scăpat de la noi niciun animal”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul de la Grădina Zoo Târgovişte, Florina Pârvulescu.
Un cetăţean a sunat la 112, joi, şi a anunţat că a văzut un leu în cartierul Priseaca din Târgovişte, în apropierea unei benzinării. Ambele zone unde s-a semnalat prezenţa leului sunt la ieşirea din Târgovişte.
Autoritățile au emis un mesaj Ro-Alert după ce locuitorii din Târgoviște au anunţat că un leu se plima liber pe străzile din oraș. Acesta a fost văzut în zona Priseaca