Concursuri de sculptat dovleci, voie bună, activități distractive! Totul pe 31 octombrie, la Centrul Cultural Titu

Laurențiu Costache, primarul Orașului Titu  invită  locuitorii să participe, cu mic, cu mare, La Festivalul Dovleacului. Evenimentul va avea loc sâmbătă – 31 octombrie 2026, începând cu ora 15:00 la Centrul Cultural. Programul include muzică, jocuri, surprize și concursuri de sculptat dovleci.

„Dragi părinți și bunici, vă invit să veniți alături de cei mici și să ne bucurăm împreună de zâmbetele și creativitatea copiilor noștri! Am pregătit activități în special pentru copiii din clasele primare, dar îi așteptăm cu drag pe toți cei care vor să ni se alăture.

Mă bucur să văd că Centrul Cultural devine, pe zi ce trece, un loc în care copiii se întâlnesc, creează și leagă prietenii. Este un lucru pe care ni-l dorim cu toții: să avem o comunitate cât mai apropiată, în care să ne facem timp și pentru bucuria de a fi împreună”, este mesajul transmis de primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *