Profesoară din Dâmbovița, agresată de părinții unui elev. Două fetițe de 7 și 8 ani au fost rănite. Agresorii au ajuns în arest

Un incident violent a avut loc sâmbătă, 8 august, în localitatea Pătroaia-Vale, comuna Crângurile, unde o profesoară în vârstă de 48 de ani ar fi fost agresată de părinții unui elev, în urma unei neînțelegeri legate de copil.

Potrivit anchetatorilor, conflictul a izbucnit în jurul orei 11:30 și a degenerat rapid. În timpul incidentului, la fața locului se aflau și două minore, de 7 și 8 ani, care ar fi suferit leziuni.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au deschis o anchetă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești.

La începutul acestei săptămâni, oamenii legii au reținut pentru 24 de ore două persoane – o femeie de 27 de ani și un bărbat de 32 de ani – cercetate pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

„Cercetările efectuate au reliefat faptul că, în cursul zilei de 8 august a.c., în jurul orei 11:30, în timp ce s-ar fi aflat în localitatea Pătroaia-Vale, cei în cauză ar fi agresat fizic o femeie, de 48 de ani, pe fondul unei neînțelegeri între aceasta, în calitate de profesoară și fiul celor doi, în calitate de elev”, a transmis IPJ Dâmbovița.

Anchetatorii au stabilit că, în timpul conflictului, cele două minore prezente la fața locului ar fi suferit, de asemenea, leziuni, iar comportamentul celor doi suspecți ar fi tulburat ordinea și liniștea publică.

Agresorii au fost arestați preventiv

Marți, 11 august, cei doi au fost prezentați în fața Judecătoriei Găești. Instanța a dispus arestarea preventivă a acestora pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul și a responsabilității fiecărei persoane implicate.

Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *