Elevi din Lituania, în vizită la Titu prin proiectul Erasmus+ „CORE – Comunicare și Relaționare pentru Viitorul Școlii”


Orașul Titu a fost gazda unei delegații de elevi și profesori din Lituania, aflați în România în cadrul proiectului european Erasmus+ „CORE – Comunicare și Relaționare pentru Viitorul Școlii”, derulat la Liceul Teoretic „Iancu C. Vissarion” în perioada 18–23 mai 2026.

Grupul format din 10 elevi și 2 profesori de la Antanas Žmuidzinavičius Gymnasium din Seirijai a participat la activități educaționale alături de elevii și cadrele didactice din Titu. Programul a inclus ore desfășurate la clasă, ateliere de lucru și întâlniri dedicate schimbului de experiență și dialogului intercultural.

Reprezentanții autorităților locale au subliniat importanța acestor proiecte europene pentru formarea tinerilor, evidențiind rolul lor în dezvoltarea unei perspective deschise asupra lumii, bazate pe colaborare, respect și responsabilitate.

Evenimentul a fost apreciat de organizatori ca o reușită a comunității educaționale din Titu, fiind felicitați toți cei implicați – conducerea liceului, profesorii coordonatori și elevii – pentru modul în care promovează orașul în cadrul parteneriatelor internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *