„Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut, ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară.” – Mihai Eminescu
În urmă cu 136 de ani, la 15 iunie 1889, se stingea din viață poetul nepereche al neamului românesc – Mihai Eminescu.
Astăzi, la bustul poetului Mihai Eminescu din Parcul Orășenesc Titu, s-a săvârșit slujba de pomenire, oficiată de un sobor de preoți coordonați de preotul protopop Pațanghel Ionel.
La eveniment au participat: domnul Administrator Public – Gabi Smaranda, reprezentanți ai Casei de Cultură și ai Bibliotecii Orașului Titu, precum și cadre didactice și elevi ai școlilor și liceelor din oraș.
Au fost susținute alocuțiuni de către domnișoara profesor Doina Vișinescu, domnul profesor de religie Răzvan Davidescu și elevul scriitor Gabriel Șerban.
Prin aceste momente de reculegere și omagiu, ne amintim că Mihai Eminescu, poetul nepereche al neamului românesc, nu este doar „Luceafărul” poeziei românești, ci și o sursă nesecată de inspirație și mândrie națională.
Să păstrăm vie iubirea pentru limba, cultura și istoria noastră, așa cum ne-a învățat marele poet, pentru ca spiritul său să lumineze mereu drumul neamului românesc.






Leave a Reply