,Școala Gimnazială Nr. 2 Titu Târg continua seria proiectelor bune – ”Împreună prindem curaj”

,,Școala Gimnazială Nr. 2 Titu Târg continua seria proiectelor bune, proiectelor care spun povesti despre copiii care își defășoară activitatea într-un climat pașnic și bun, știut fiind faptul că o condiţie esenţială pentru o învăţare eficientă o reprezintă asigurarea unui climat sigur, confortabil și primitor!

În cadrul Programului Național ”Împreună prindem curaj”, care a fost implementat în anul școlar 2023-2024 , Școala Gimnazială Nr. 2 Titu Târg a aplicat, câștigat și implementat proiectul ”Alege inteligența emoțională, Nu violența!”, un proiect de success, care dovedește că, deși a fost primul an de implementare a acestui program, a generat motivație și acțiune.

În acest an școlar, pe data de 21.10.2024, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița împreună cu Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Dâmbovița au dat ”START în implementare!” celor 34 proiecte educaționale selectate în cadrul

Programului ”Împreună prindem curaj!” – 2024-2025. În această competiție Școala Gimnazială Nr. 2 Titu Târg ocupă poziția nr.6 cu proiectul ”Fii inteligent, Nu violent!”, fiind rodul unei munci de echipă al cadrelor didactice din școală.

”Fii inteligent, Nu violent!” -așa se intitulează proiectul care se va implementa în acest an școlar, în Programul „ÎMPREUNĂ PRINDEM CURAJ” aprobat prin OME Nr. 6196/26.08.2024 de Ministerul Educației.

Faptele de violență din mediul școlar au consecințe multiple și profunde. Acestea acționează atât asupra dezvoltării socio-emoționale ale elevilor, cât și asupra actului de predare-învățare. Programul propus are ca scop prevenirea apariţiei şi dezvoltării comportamentelor agresive, faptelor de violență și infracțiune în mediul școlar şi se realizează cu participarea tuturor actorilor implicați în procesul de educație.

În perioada noiembrie 2024 – mai 2025, 14 de cadre didactice (6 învățătoare, 8 profesori) vor coordona un grup țintă de 235 elevi (125 elevi de învățământ primar și 110 elevi de învățământ gimnazial) și 150 de părinți, dezvoltând abilități de prevenire a violenței.

Proiectul nostru își dorește îmbunătățirea abilităților sociale și emoționale ale elevilor, inclusiv a capacității acestora de identificare, interpretare, exprimare și autocontrol a emoțiilor într-o manieră constructivă față de sine și față de ceilalți, îmbunătățirea relațiilor dintre personalul școlii, familie și elevi, capacitarea elevilor să raporteze faptele de violență și a martorilor să adopte strategii de susținere a victimelor și descurajare a comportamentelor violente ale autorilor, conștientizarea consecințelor asociate săvârșirii faptelor și crearea unui climat sigur, primitor și de susținere pentru elevi și părinți la nivelul unităților de învățământ.

Printre activitățile propuse se regăsesc ateliere de lucru, sesiuni de informare , vizionare de piese de teatru, filme și scurt metraje pe tematica prevenirii violenței, întâlniri cu un campion, cu reprezentanți ai Biroului Siguranță Școlară, Flash Mob:

Violența- o problemă!

Violența nu rezolvă problemele!

Noi stabilim regulile, noi le respectăm!

O poză cât o mie de cuvinte1

Mesajul călător!

Întâlnire cu un campion MMA-Cătălin Zmărăndescu.

Din greșeli învățăm!

O lume fără bullying- Flash Mob!

Mulțumim tuturor celor care vor sprijini școala pentru crearea unui mediu sigur şi propice învăţării în scopul prevenirii apariţiei şi dezvoltării comportamentelor agresive, a prevenirii și reducerii violenței și a infracțiunilor în mediul școlar,,.

Prof. VOICU Ioana Iuliana – Directorul Școlii Gimnaziale Nr. 2 Titu – Târg

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *