Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a depus jurământul pentru mandatul 2024-2028

Momentul de astăzi, depunerea jurământului de învestire pentru noul mandat de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița 2024-2028, reprezintă, de fapt, continuarea tuturor proiectelor și investițiilor pe care le-am început în ultimii 4 ani.

Nu aș fi fost aici însă fără sprijinul celor 134.765 de dâmbovițeni care, pe 9 iunie, au confirmat că perioada 2020-2024 a fost una dintre cele mai bune pentru județul Dâmbovița.

De astăzi, continuăm pe același drum început împreună!

2024-2028 va fi mandatul unor investiții care vor schimba fața județului Dâmbovița.

Aici mă refer la centurile centrelor urbane dâmbovițene, modernizarea și extinderea la 4 benzi a drumurilor naționale, proiectul Spitalului de Pediatrie din Târgoviște, finalizarea a sute de km de rețele de apă și apă uzată, susținerea prin PJDL a tuturor administrațiilor locale, dar și reabilitarea și modernizarea a zeci de kilometri de drumuri județene.

Cu sprijinul fiecărui consilier județean ales, toate acestea vor fi materializate.

Acesta este motivul pentru care dâmbovițenii ne-au acordat încrederea lor.

Și avem datoria să nu-i dezamăgim!

Așa cum am spus în 2020 și așa cum am demonstrat în toți acești 4 ani, #biroul meu a fost județul Dâmbovița!

Așa va fi și de astăzi înainte!

Corneliu Stefan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *