„Francofonia s-a născut dintr-o dorință resimțită în afara Franței.” (Boutros Ghali, Secretar General al Naţiunilor Unite)
Ȋn luna martie 2023, se sărbătoresc 30 de ani de la dobândirea, de către România, a statutului de membru cu drepturi depline al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF).
Pentru a marca acest eveniment atât de important pentru țara noastră și pentru toți vorbitorii de limba franceză, dar și pentru a încuraja în rândul tinerilor studiul limbii franceze, elevii a 3 unități de învățământ din sudul Munteniei (Liceul Teoretic „Iancu C.Vissarion”, Titu, Liceul Tehnologic „Goga Ionescu”, Titu și Liceul Tehnologic „Marin Grigore Nastase”, Tărtășești), coordonaţi de doamnele profesoare Niţu Maria Magdalena, Alexe Adriana, Bordeianu Danina Elena şi Raicu Anca Elena, în urma unui parteneriat școlar încheiat pe data de 20.12.2022, au organizat la Titu, pe data de 20 martie 2023 „Balul francofoniei – Tous unis par la francophonie”.
Balul a debutat cu imnul francofoniei cântat de toți elevii implicați în proiect, urmat de un scurt istoric al francofoniei. Scenetele de teatru, muzica și dansul au încântat privirea și auzul invitaților, iar platourile cu brânzeturi franțuzești și prăjiturile, simțurile gustative ale acestora.
La eveniment au participat elevi şi profesori de limba franceză sau iubitori de limba franceză, doamna viceprimar, Chițu Gabriela, doamna inspector şcolar pentru limbi moderne, Constantin Anda Elena, doamnele director ale celor 3 unități de învățământ implicate.
Printre sponsori s-au numărat Primăria Titu, Bakery School România, Mircosi Events şi Florăria Rosas.
Prof. Niţu Maria Magdalena
Prof. Bordeianu Danina Elena
Leave a Reply