În sala de festivități a Liceului Teoretic „I.C. Vissarion” din Titu a avut loc prima ediție a concursului „ARTfel”, un eveniment dedicat talentului, creativității și expresiei artistice autentice.
Concurenții au urcat pe scenă cu momente pline de emoție, curaj și pasiune, oferind publicului un spectacol variat și sensibil, apreciat de cei prezenți. Evenimentul a evidențiat importanța susținerii inițiativelor culturale în rândul tinerilor și rolul acestora în dezvoltarea comunității locale.
Juriul a fost format din doi invitați speciali, Adelin-Andrei Ilie, actor profesionist și profesor de teatru, și Puiu Dan, actor profesionist cunoscut pentru sensibilitatea și viziunea sa artistică.
Trofeul „ARTfel”, ediția I, a fost câștigat de eleva Ciulei Antonia, care s-a remarcat prin prestația sa artistică.
Organizatorii își doresc ca acest concurs să devină o tradiție, oferind anual elevilor oportunitatea de a-și valorifica talentul și de a se exprima artistic într-un cadru dedicat.





