Ploile abundente din ultimele zile au provocat probleme serioase pe mai multe drumuri din comuna Mătăsaru, unde circulația a fost îngreunată din cauza deteriorării carosabilului.
Primăria Mătăsaru, în colaborare cu echipele care desfășoară lucrările de canalizare, a început intervențiile în zonele afectate, acolo unde accesul este posibil. Se consolidează drumurile și se aplică piatră pentru a îmbunătăți condițiile de circulație.
Deși bugetul administrației locale este unul redus, primarul Robert Dumitru dă asigurări că se depun toate eforturile pentru remedierea situației și pentru siguranța locuitorilor.
„Facem tot posibilul, cu resursele pe care le avem, să intervenim rapid și să oferim condiții cât mai bune de trafic. Le mulțumim cetățenilor pentru înțelegere și răbdare”, a transmis primarul comunei.






