Prima mobilitate de grup pentru elevii Liceului Teoretic Iancu C. Vissarion din Titu, în cadrul proiectului“COmunicare și RElaționare pentru viitorul școlii – CORE” în anul scolar 2025-2026, a avut loc la LyceeSaint Esprit, Landivisiau, Franța

ACREDITARE ERASMUS+ EDUCATIE SCOLARA, MOBILITATE DE GRUP LANDIVISIAU, FRANTA,
07.09.2025 – 12.09.2025
2025-1-RO01-KA121-SCH-000312328
Prima mobilitate de grup pentru elevii Liceului Teoretic Iancu C. Vissarion din Titu, în cadrul proiectului
“COmunicare și RElaționare pentru viitorul școlii – CORE” în anul scolar 2025-2026, a avut loc la Lycee
Saint Esprit, Landivisiau, Franța 07.09.2025 – 12.09.2025. Au participat 15 elevi însoțiți de 2 cadre
didactice. Un cadru didactic a desfășurat activitate de job-shadowing în aceeași perioadă, la același liceu.
Dezvoltarea abilităților de comunicare pentru elevi este principalul obiectiv al proiectului. Comunicarea
față în față, cu ajutorul tehnologiei, prin artă, asertivă, verbală, non-verbală vor fi toate folosite în cadrul
activităților proiectului, pentru a elimina orice discriminare de gen, religie, etnie sau xenofobie.
Creșterea interesului pentru istoria culturală a gazdelor, empatia față de tinerii de aceeași vârstă,
interesul pentru sistemul național de învățământ al gazdelor – acestea sunt obiective pe care ne
propunem să le atingem pe parcursul tuturor activităților proiectului.
Activitățile la care elevii au participat au fost :

  • Prezentarea școlilor participante, a regiunilor și țărilor din care fac parte
  • Prezentarea sistemelor educaționale actuale din România și Franța( liceul din Franța funcționa în regim
    privat)
  • Participarea elevilor la ore de clasă alături de colegii francezi
  • Activități culturale – vizite la muzee in Carantec, Brest
  • Vizite culturale Roscof, Ile de Batz, Chateau du Taureau, Chateau de Brest, Brest, Carantec
    Elevii au participat la ore de matematică, limba engleză, artă, muzică, istorie, biologie, chimie, TIC,
    geografie.
    Liceul partener- care avea o vechime de 40 de ani – școlarizează 112 elevi pe trei niveluri echivalente
    claselor X-XII din școala noastră. În anul școlar trecut, liceul a fost primul pe țara în ierarhia rezultatelor
    examenului național de bacalaureat. Numărul de elevi în clasa, lucrul cu grupe de elevi, posibilitatea de a
    alege anumite cursuri, seriozitatea cu care se desfășurau toate orele de clasă , faptul că școala funcționa
    zilnic intre orele 8 și 18, cu pauze în care își făceau temele sau se odihneau, cu cantină – au fost lucrurile
    care au atras atenția elevilor români. Activitatea de job-shadowing a evidențiat diferențele intre
    programele școlare dar și asemănările legate de subiectul științific.
    Proiect finanțat de Uniunea Europeana. Opiniile exprimate aparțin exclusiv autorului si nu reflectă
    neapărat opiniile Uniunii Europene sau ale ANPCDEFP.

Nici Uniunea Europeana, nici ANPCDEFP nu pot fi considerate raspunzatoare pentru acestea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *