Festivitate de premiere a elevilor și profesorilor merituoși la Titu

Astăzi, la Liceul Tehnologic „Goga Ionescu” și la Școala Gimnazială Nr. 2 Titu Târg, a continuat seria festivităților dedicate performanței școlare, organizate de Primăria Titu.

Elevii și profesorii care au obținut rezultate deosebite la olimpiade și concursuri școlare în anul 2024-2025 au fost premiați pentru munca, ambiția și perseverența lor.

Tot la Liceul Tehnologic „Goga Ionescu”, primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, împreună cu cadrele didactice și cei prezenți, au ținut un moment de reculegere în memoria profesorului Cristian Bordeianu, un dascăl respectat și apreciat. În semn de recunoștință, a fost înmânată o plachetă omagială, ca simbol al prețuirii pentru întreaga sa activitate.

„Rezultatele obținute de elevii și profesorii din Titu ne dau încredere și speranță că viitorul orașului este pe mâini bune”, a transmis edilul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *