Anunț important pentru cetățeni
Vă reamintim că depozitarea de moloz, resturi de construcții sau alte deșeuri care nu sunt admise în tomberoane este strict interzisă.
Operatorul de salubritate ne-a informat că, în situațiile în care sunt identificate astfel de deșeuri, gunoiul NU va fi ridicat de la gospodăriile respective.
Aceste materiale pot deteriora echipamentele de colectare, pot pune în pericol personalul de salubritate și pot bloca activitatea de colectare pentru întreaga zonă.
Vă rugăm să respectați regulile de colectare pentru a evita situațiile neplăcute!
Împreună putem menține comuna noastră curată și civilizată!
Primăria Comunei Lungulețu