Decizia de suspendare a plăților din cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” pune în pericol dezvoltarea comunităților locale din județul Dâmbovița și din întreaga țară. Lucrările începute riscă să fie sistate, șantierele să fie abandonate, iar proiectele esențiale pentru apă, canalizare, drumuri sau gaze – să fie blocate.
În județul Dâmbovița, prin acest program au fost aprobate 165 de proiecte, în valoare totală de 1,5 miliarde de lei:
- 40 de proiecte pentru apă și canalizare – peste 610 milioane lei;
- 97 de proiecte pentru drumuri și poduri – peste 776 milioane lei;
- 28 de proiecte pentru rețele de gaze – peste 249 milioane lei.
Suspendarea programului înseamnă, practic, stoparea acestor investiții și declanșarea unui lanț de efecte negative: pierderea locurilor de muncă în construcții, închiderea șantierelor, blocarea altor programe și cheltuieli suplimentare pentru conservarea lucrărilor începute.
„Această decizie ne întoarce din drum. Punem lacăt investițiilor și pierdem încrederea oamenilor care au crezut în noi”, este mesajul ferm transmis de autoritățile locale, care își exprimă solidaritatea cu toate administrațiile afectate.
Un apel direct este făcut către parlamentarii din Dâmbovița și din toată țara, indiferent de partid: NU susțineți în Parlament măsuri care blochează investițiile și afectează viața de zi cu zi a românilor!
România are nevoie de construcție, nu de blocaj. De investiții, nu de promisiuni încălcate. De încredere, nu de dezamăgire.
Leave a Reply