Incendiu puternic la un spațiu comercial din Potlogi – intervenție rapidă a pompierilor
În jurul orei 13:30, un incendiu a izbucnit la un spațiu comercial cu profil alimentar din localitatea Potlogi. La fața locului au intervenit de urgență echipajele de pompieri pentru a limita extinderea flăcărilor.
Garda de Intervenție Potlogi a acționat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, iar Detașamentul de Pompieri Titu a trimis două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
Incendiul s-a manifestat generalizat pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, însă două persoane au suferit atacuri de panică și au fost asistate de echipajul medical prezent la fața locului.
Pompierii au reușit să localizeze incendiul, iar în scurt timp acesta a fost lichidat. În prezent se acționează pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului și pentru evaluarea pagubelor.
Cauza probabilă a incendiului urmează să fie stabilită.