Sunt prea multe nereguli şi prea multe semne de întrebare legate de alegerile pentru Primăria Găeşti pentru ca acestea să nu fie contestate

Comunicat de presă

Sunt prea multe nereguli şi prea multe semne de întrebare legate de alegerile pentru Primăria Găeşti pentru ca acestea să nu fie contestate

După încheierea procesului de votare, la momentul numărării buletinelor de vot, s-a constatat o diferență între acestea şi numărul de alegători. Altfel spus, zeci de găeşteni au semnat că au votat, însă buletinele de vot au dispărut fără urmă.

Aceeași situație se regăseşte şi la numărul voturilor nule! Comparându-le cu numărul de alegători prezenți la urne care au optat să voteze, numărul voturilor nule este total diferit de suma celor care şi-au exprimat opțiunea pentru funcția de primar al oraşului Găeşti.

Totodată, primele procese-verbale încheiate în cadrul secției de votare 102 au fost distruse, acestea fiind refăcute de o persoană care nu avea nicio calitate în Biroul Electoral al Secției de Votare.

Având în vedere că, prin dispariția acestor buletine de vot şi prin distrugerea procesului-verbal, rezultatul alegerilor din 9 iunie de la Găeşti a fost clar viciat, PSD Dâmbovița solicită organelor competente aplicarea de urgență a măsurilor care se impun.

Alegătorii din Găeşti au dreptul la un proces de votare corect, care să le reflecte pe deplin opțiunile politice

PSD Dâmbovița

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *